Au un minut decind au vazut lumina zilei

Se nasc goi si cruzi, cu pielea ca coaja unui cais tomnatic. Se coc la caldura dragostei si a sperantei. Ii ating suflete naive si inimi seci pe cind ei au ochii puri si transparenti.Nu sunt incarcati de amintiri bolnave, de sentimente naprasnice. Nu se prabusesc in doruri flaminde si ruginite . Si n-are importanta , s-au nascut in cafeniul toamnei , sau in gheata iernii, sau in verdele crud al verii, sau in straveziul primaverii ,ei vad doar zbuciumul realitatii, si vad acea pata de negru pe albul imaculat. Nu au cazut in prapastia dezumanizarii .Nu se incilcesc in radacinile cumplite ale haosului omenesc.Ei vad ceea ce vad, simt ceea ce simt. Pe buzele lor pitici nicidecum nu citesti un zimbet intre doaua suspine. Fara durere, fara disperare, fara lacrimi de tristete. Ei simt doar parfumul sinului palid. Si doar un racnet mic al unui suflet ce va cuprinde lumi!

"Sub nisipul din pustie, cufundat e un popor"

Si ce daca e pustiu. Pustiul vindeca trairile , opreste emotiile...Plaminii se umplu cu aer uscat. Pustiu. Arsita si colb. Amarul secetei e ca cafeaua , care poate fi si dulce in zilele bune.Pustiu cufundat in pustiu. Acolo s-a si ingropat dorinta efemara de a ajunge la cerul albastru.
  Te inconjoara furtuna care nu-ti lasa timp de a iubi...si ti-e frica...iar cind ti-ai invins teama , frica te-a inghitit din nou. Ametesti in singuratatea goanei nebune.

 Si eu ...sint inca acolo, prizoniera in ochiul furtunei...si iarasi e pustiu. Am pus toate gindurile intr-o cutiuta de catifea si am lasat-o la dejunul Saharei.Pasul absent.Pur si simplu stau vinturata de nisipuri, ma usuc, ma pierd in lumina zilelor. In intunericul noptii ma inchid intr-un castel de ghiata sperind ca vintul sa nu spulbere amintirile ce-mi tin talpile pe pietricelele de nisip.