radacini de puncte

Trec ani, fug zile una dupa alta, topindu-se amgitor si sacru in bezna amintirilor rapite. Totul ce-a fost, ce o sa fie, se va impleti orgolios cu mine.Ce sunt eu? Ce reprezint? N-as crede ca sunt un nimic, sau nu vreau  sa cred ca sunt un nimeni! De ce? Sunt  eu! Dar cine eu? In schita profunda a realitatii sunt un punct! Da, un punct! Un amestec adinc de senzatii tihnite, bolnava euphoric de arta. Adormita de flacara suava a scrisului! Ma simt, aceasta sunt eu, aici. Punct! Cum pot sa fiu nu banal punct? Uricios, oboist de carari visatoare si lacrimi reci. Eu il vad plin de viata! Cit ascunde el? Pe cite le leagana salbatic. Cit e de nobil…o iluzie! Punct! E un vis ce se pierde in valuri albastre , o clip ace zboara flegmatic…e sfirsitul sperantei  naïve, bogate. Acum sunt un punct. Sunt inceputul, sunt  sfirsitul. Prin mine trec mii de drepte infinite, incilcite gratios cu radacini de praf. Punctul? Nu cred! Nu pot sa  cred ca sunt o atingere , un pistrui de pe chipul tinar, o femeie din cosmos. De ce ma pierd  usuratic in scopuri false? Chiar cred asa. Sunt eu! Numai un punct plictisitor sau tocmai un punct. Si pun sfirsitul acestei descrieri prea ipocrite si scriu punct.